Asociația Interlan / Interlan Internet Exchange

logo_interlanAsociația InterLAN este o organizație non-profit al cărei scop principal este sprijinirea intereselor furnizorilor mici de telecomunicații din România. Asociația a fost fondată în anul 2005 la inițiativa a 6 furnizori de internet printre care și Gemenii Network, iar în momentul de față are 25 de membri – furnizori de servicii de acces la internet, telefonie fixă, televiziune prin cablu și operatori de rețele din România.

Activitatea Asociației este structurată pe două direcții principale de activitate:

Promovarea intereselor și reprezentarea furnizorilor mici și mijlocii de servicii de telecomunicații în fața autorităților și a organismelor de reglementare.

Asociația reprezintă pe membrii săi în fața autorităților locale (Primării și Consilii), a autorităților centrale (Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale – MCSI), a organismelor de reglementare (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM, Consiliul Național al Audiovizualului – CNA). Încă de la înființare, Asociația participă prin reprezentanții săi la întâlniri oficiale cu aceste autorități, precum și la conferințe și forumuri din domeniul telecomunicațiilor. În relația cu organismul de reglementare este desemnat permanent un membru în Consiliul Consultativ al ANCOM. De la apariția proiectului Netcity în București, Asociația participă la numeroase întâlniri atât directe cât și împreună cu colegii de la Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) pe diverse teme care vizează problematica Netcity.

Întreținerea unui nod național pentru schimb de trafic date (Internet Exchange), la care se pot conecta fizic atât membrii săi cât și alți furnizori de telecomunicații din România și din lume, precum și alte entități potențial interesate.

Asociația deține un nod de schimb de trafic care atinge zilnic vârfuri de până la 60 Gbps și în care sunt conectate în momentul de față peste 50 de companii din România și din străinătate, furnizori de servicii de telecomunicații dar și furnizori de conținut, rețele educaționale, instituții financiar-bancare etc. Interlan Internet Exchange are prezență în NXDATA, cel mai important centru de colocare din România – care este situat în București, iar pe plan național asigură prin partenerii săi canale de transport de date la prețuri subvenționate pentru membrii din provincie. Pe plan european, Asociația Interlan este membru deplin cu drept de vot în Asociația Europeană a Internet Exchange-urilor (Euro-IX) din anul 2008, participând în mod constant la forumurile bianuale ale acesteia – unde se dezbat problematici specifice Internet Exchange-urilor, precum și la întâlnirile bianuale ale organizației RIPE – care gestionează resursele IP la nivel european, în cadrul grupului de lucru EIX dedicat Internet Exchange-urilor din Europa.

[youtube id=”pgzLnALK99s” responsive=”true” showinfo=”false” branding=”false” hd=”false” autoplay=”false” controls=”true” theme=”light”]